25
Și, când Festus a venit în provincie, după trei zile a urcat de la Cezareea la Ierusalim. Atunci, marele preot și mai marele iudeilor l-au înștiințat împotriva lui Pavel și l-au implorat, Și a dorit o favoare împotriva lui, ca să trimită după el la Ierusalim, pregătind o cursă pe drum să îl ucidă. Dar Festus a răspuns că Pavel ar trebui ținut în Cezareea și că el însuși intenționează să plece curând într-acolo. De aceea a spus: Aceia dintre voi care pot, să se coboare cu mine și să îl acuze pe acest bărbat, dacă este ceva rău în el. Și după ce a rămas mai mult de zece zile printre ei, a coborât la Cezareea; și a doua zi, șezând pe scaunul de judecată, a poruncit să fie adus Pavel. Și după ce a venit el, iudeii care au coborât de la Ierusalim au stat în picioare împrejur și au adus plângeri multe și grele împotriva lui Pavel, pe care nu au fost în stare să le dovedească. În timp ce el se apăra: Nu am păcătuit deloc, nici împotriva legii iudeilor, nici împotriva templului, nici chiar împotriva Cezarului. Dar Festus, voind să facă o favoare iudeilor, i-a răspuns lui Pavel și a zis: Ești de acord să urci la Ierusalim și acolo să fii judecat despre acestea înaintea mea? 10 Atunci Pavel a spus: Stau în picioare la scaunul de judecată al Cezarului, unde ar trebui să fiu judecat; nu am făcut nimic rău iudeilor, așa cum știi foarte bine. 11 Dar dacă sunt nedrept, sau am făcut ceva demn de moarte, nu mă feresc să mor; dar dacă nu este nimic din acestea de care ei mă acuză, nimeni nu mă poate da lor. Apelez la Cezar. 12 Atunci Festus, după ce a stat de vorbă cu consiliul, a răspuns: La Cezar ai apelat? La Cezar vei merge. 13 Iar după câteva zile, împăratul Agripa și Bernice au venit la Cezareea să îl salute pe Festus. 14 Iar după ce au rămas acolo multe zile, Festus a prezentat împăratului cele ale lui Pavel, spunând: Este aici un anumit bărbat lăsat în lanțuri de Felix; 15 Despre care, când am fost eu la Ierusalim, preoții de seamă și bătrânii iudeilor mi-au făcut cunoscut, dorind judecată împotriva lui. 16 Acestora le-am răspuns: Nu este obiceiul romanilor să dea la moarte pe niciun om, înainte ca cel care este acuzat să fie față în față cu acuzatorii și să aibă ocazia să se apere referitor la acuzația adusă împotriva lui. 17 De aceea când au venit aici, fără nicio întârziere, a doua zi am șezut pe scaunul de judecată și am poruncit să fie adus bărbatul. 18 Împotriva căruia acuzatorii, după ce au stat în picioare, nu au adus nicio acuzație din acelea pe care le presupuneam eu; 19 Ci aveau anumite cercetări împotriva lui despre propria lor superstiție și despre unul Isus, care a murit, despre care Pavel afirmă că este viu. 20 Și îndoindu-mă de acest mod de cercetări, am întrebat dacă era dispus să meargă la Ierusalim, și acolo să fie judecat despre acestea. 21 Dar după ce Pavel a apelat să fie ținut pentru examinarea lui Augustus, am poruncit ca el să fie ținut până îl voi trimite la Cezar. 22 Atunci, Agripa i-a spus lui Festus: Aș dori chiar eu însumi să îl aud pe acest om. Iar el a spus: Mâine îl vei auzi. 23 Și a doua zi, când Agripa a venit și Bernice, cu mare fast, și au intrat în locul audierii cu căpeteniile și cu bărbații conducători ai cetății, la porunca lui Festus a fost adus Pavel. 24 Și Festus a spus: Împărate Agripa și toți bărbații care sunteți prezenți cu noi, îl vedeți pe acesta, despre care toate mulțimile iudeilor au stăruit de mine, deopotrivă la Ierusalim și aici, strigând că nu ar mai trebui să trăiască. 25 Dar când am înțeles că nu a făcut nimic demn de moarte și chiar el însuși a cerut recurs la Augustus, am hotărât să îl trimit. 26 Despre el nu am nimic sigur să scriu domnului meu. De aceea l-am adus în față, înaintea voastră și mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca după ce se va fi făcut cercetare, să am ceva să scriu. 27 Fiindcă mi se pare irațional să trimit un prizonier și să nu arăt acuzațiile împotriva lui.