8
Și Saul a fost de acord cu moartea lui. Iar în acele zile a fost o mare persecuție împotriva bisericii care era la Ierusalim; și toți au fost împrăștiați prin toate regiunile Iudeii și Samariei, exceptând apostolii. Și niște bărbați pioși l-au dus pe Ștefan pentru a-l înmormânta și au făcut pentru el un mare bocet. Cât despre Saul, prăpădea biserica, intrând în fiecare casă; și, târând deopotrivă bărbați și femei, îi preda la închisoare. De aceea cei împrăștiați au mers pretutindeni, predicând cuvântul. Atunci Filip a coborât la cetatea Samariei și le-a predicat pe Cristos. Și oamenii într-un gând au dat atenție celor vorbite de Filip, auzind și văzând miracolele pe care le făcea. Fiindcă din mulți posedați ieșeau duhuri necurate, strigând cu voce tare; și mulți paralizați și șchiopi au fost vindecați. Și era mare bucurie în acea cetate. Și un anume bărbat, numit Simon, era dinainte în cetate folosind vrăjitorie și fermecând oamenii Samariei, spunând că el însuși este cineva mare; 10 Căruia toți îi dădeau atenție, de la cel mai mic la cel mai mare, spunând: Acest om este puterea cea mare a lui Dumnezeu. 11 Și îi dădeau atenție, din cauză că de mult timp îi fermecase cu vrăjitorii. 12 Dar când l-au crezut pe Filip, predicând lucrurile împărăției lui Dumnezeu și numele lui Isus Cristos, au fost botezați deopotrivă bărbați și femei. 13 Atunci chiar Simon însuși a crezut; și după ce a fost botezat, continua cu Filip și se minuna, privind miracolele și semnele care erau făcute. 14 Și când apostolii, care erau în Ierusalim, au auzit că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și Ioan; 15 Care, după ce au coborât, s-au rugat pentru ei să primească Duhul Sfânt; 16 (Fiindcă până atunci nu căzuse peste niciunul dintre ei; doar că erau botezați în numele Domnului Isus.) 17 Atunci și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt. 18 Și când a văzut Simon că prin punerea mâinilor apostolilor a fost dat Duhul Sfânt, le-a oferit bani, 19 Spunând: Dați-mi și mie această putere, ca pe oricine pun mâinile, să primească Duhul Sfânt. 20 Dar Petru i-a spus: Banii tăi să piară cu tine, pentru că te-ai gândit că darul lui Dumnezeu poate fi cumpărat cu bani. 21 Tu nu ai nici parte nici sorț în acest lucru; fiindcă inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăiește-te așadar de acea stricăciune a ta și roagă-te lui Dumnezeu, dacă îți poate fi cumva iertat gândul inimii tale. 23 Pentru că îmi dau seama că ești în fierea amărăciunii și legătura nedreptății. 24 Atunci, Simon a răspuns și a zis: Rugați-vă Domnului pentru mine, ca niciunul dintre aceste lucruri pe care le-ați vorbit să nu vină peste mine. 25 Și ei, după ce au adeverit și au predicat cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și au predicat evanghelia în multe sate ale samaritenilor. 26 Și îngerul Domnului i-a vorbit lui Filip, spunând: Scoală-te și du-te spre sud, pe calea care coboară de la Ierusalim spre Gaza, care este pustie. 27 Și s-a sculat și s-a dus; și iată, un bărbat din Etiopia, un famen cu mare putere la Candace, împărăteasa etiopienilor, care avea în grijă toată vistieria ei, care venise la Ierusalim să se închine, 28 Se întorcea și ședea în carul său, citind din profetul Isaia. 29 Atunci Duhul i-a spus lui Filip: Apropie-te și alătură-te acestui car. 30 Și Filip a alergat acolo și l-a auzit citind din profetul Isaia și a spus: Înțelegi ce citești? 31 Iar el a spus: Cum aș putea, dacă nu mă călăuzește cineva? Și i-a cerut lui Filip să urce și să șadă cu el. 32 Și locul din scriptură pe care îl citea era acesta: El a fost dus ca o oaie la măcel; și ca un miel necuvântător înaintea celui ce îl tunde, așa nu și-a deschis gura; 33 În umilirea lui, judecata i-a fost luată; și generația sa, cine o va vesti? Fiindcă viața i-a fost luată de pe pământ. 34 Și famenul i-a răspuns lui Filip și a zis: Te rog, despre cine vorbește profetul acest lucru? Despre el însuși, sau despre altcineva? 35 Atunci Filip și-a deschis gura și a început de la aceeași scriptură și i-a predicat pe Isus. 36 Și pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă oarecare și famenul a spus: Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat? 37 Și Filip a spus: Dacă crezi din toată inima ta, este permis. Iar el a răspuns și a zis: Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. 38 Și a poruncit să stea carul; și au coborât amândoi în apă, deopotrivă Filip și famenul; și l-a botezat. 39 Și când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut; și s-a dus pe calea sa, bucurându-se. 40 Iar Filip s-a aflat la Azot; și, traversând ținutul, predica în toate cetățile până a ajuns în Cezareea.