14
Urmăriți dragostea creștină și doriți zelos darurile spirituale, dar mai degrabă să profețiți. Pentru că cel ce vorbește într-o limbă necunoscută vorbește nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu îl înțelege; totuși în duh el vorbește mistere. Dar cel ce profețește, vorbește oamenilor spre edificare și îndemnare și mângâiere. Cel ce vorbește într-o limbă necunoscută se edifică pe sine însuși, dar cel ce profețește edifică biserica. Aș dori ca voi toți să vorbiți în limbi, dar mai degrabă să profețiți, fiindcă mai mare este cel ce profețește decât cel ce vorbește în limbi, afară numai dacă traduce, ca biserica să primească edificare. Și acum fraților, dacă vin la voi vorbind în limbi, cu ce v-aș fi de folos dacă nu v-aș vorbi fie prin revelație, fie prin cunoaștere, fie prin profeție, fie prin doctrină? Și chiar cele neînsuflețite, dând sunet, fie fluier, fie harpă, dacă nu dau sunete distincte, cum se va ști ce se cântă cu fluierul sau harpa? Fiindcă și trâmbița dacă dă un sunet neclar, cine se va pregăti de bătălie? Tot așa și voi, dacă nu rostiți prin limbă cuvinte ușor de înțeles, cum se va ști ce se vorbește? Fiindcă veți vorbi în vânt. 10 Pot fi atât de multe feluri de voci în lume, dar niciuna dintre ele nu este fără semnificație. 11 De aceea dacă nu cunosc înțelesul vocii, voi fi un barbar pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un barbar pentru mine. 12 Tot așa și voi, fiindcă sunteți zeloși pentru daruri spirituale, căutați să abundați spre edificarea bisericii. 13 De aceea cel ce vorbește într-o limbă necunoscută, să se roage ca să o traducă. 14 Căci dacă mă rog într-o limbă necunoscută, duhul meu se roagă, dar înțelegerea mea este neroditoare. 15 Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul și mă voi ruga de asemenea cu înțelegerea; voi cânta cu duhul și voi cânta de asemenea cu înțelegerea. 16 Altfel, când binecuvântezi cu duhul, cum va spune cel ce stă pe locul celui neînvățat: Amin, la aducerea mulțumirilor tale, din moment ce nu înțelege ce spui? 17 Fiindcă tu, într-adevăr, mulțumești bine, dar celălalt nu este edificat. 18 Mulțumesc Dumnezeului meu că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. 19 Totuși în biserică voiesc mai bine să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă necunoscută. 20 Fraților, nu fiți copii la înțelegere, ci la răutate fiți prunci, iar la înțelegere, fiți desăvârșiți. 21 În lege este scris: Prin alte limbi și prin alte buze voi vorbi acestui popor, și cu toate acestea nu mă vor asculta, spune Domnul. 22 De aceea limbile sunt pentru un semn, nu celor ce cred, ci celor ce nu cred; dar profeția nu servește pentru cei ce nu cred, ci pentru cei ce cred. 23 De aceea dacă se adună întreaga biserică într-un loc și toți vorbesc în limbi, și intră cei neînvățați sau cei ce nu cred, nu vor spune că sunteți nebuni? 24 Dar dacă toți profețesc și intră cineva care nu crede sau neînvățat, el este convins de toți, este judecat de toți, 25 Și astfel tainele inimii lui sunt arătate; și, căzând astfel cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va spune că Dumnezeu este cu adevărat în voi. 26 Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare dintre voi are un psalm, are o doctrină, are o altă limbă, are o revelație, are o interpretare. Toate să fie făcute pentru edificare. 27 Dacă cineva vorbește într-o limbă necunoscută, să fie câte doi sau cel mult trei și pe rând, și unul să traducă. 28 Iar dacă nu este traducător, să tacă în biserică și să își vorbească lui însuși și lui Dumnezeu. 29 Iar profeții să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece. 30 Și dacă îi este revelat ceva altuia care șade acolo, primul să tacă. 31 Fiindcă puteți toți să profețiți, unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie mângâiați. 32 Și duhurile profeților sunt supuse profeților; 33 Fiindcă Dumnezeu nu este autorul confuziei, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților. 34 Femeile voastre să tacă în biserici, fiindcă nu le este permis să vorbească, ci să fie în supunere, așa cum spune și legea. 35 Și dacă doresc să învețe ceva, să întrebe pe soții lor acasă, fiindcă este rușine pentru femei să vorbească în biserică. 36 Ce? De la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns? 37 Dacă cineva se consideră a fi profet sau spiritual, să recunoască cele ce vă scriu a fi poruncile Domnului. 38 Dar dacă cineva este neștiutor, să fie neștiutor. 39 De aceea, fraților, doriți zelos să profețiți și nu opriți a se vorbi în limbi. 40 Toate să se facă decent și în ordine.