20
1 Și s-a întâmplat în al șaptelea an, în luna a cincea, în a zecea zi a lunii, că anumiți dintre bătrânii lui Israel au venit să întrebe pe DOMNUL și au șezut înaintea mea.
2 Atunci a venit cuvântul DOMNULUI la mine, spunând:
3 Fiu al omului, vorbește bătrânilor lui Israel și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Ați venit să mă luați la întrebări? Precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, nu mă voi lăsa întrebat de voi.
4 Îi vei judeca tu, fiu al omului, îi vei judeca? Fă-i să cunoască urâciunile părinților lor;
5 Și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: În ziua când l-am ales pe Israel și mi-am ridicat mâna către sămânța casei lui Iacob și m-am făcut cunoscut lor în țara Egiptului, când mi-am ridicat mâna către ei, spunând: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru;
6 În ziua în care mi-am ridicat mâna către ei, pentru a-i aduce din țara Egiptului într-o țară pe care o cercetasem pentru ei, în care curge lapte și miere, care este gloria tuturor țărilor;
7 Atunci le-am spus: Lepădați, fiecare om urâciunile ochilor săi, și nu vă pângăriți cu idolii Egiptului; Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
8 Dar ei s-au răzvrătit împotriva mea și au refuzat să îmi dea ascultare; nu au lepădat, niciun om, urâciunile ochilor lor, nici nu au părăsit idolii Egiptului; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor, ca să îmi împlinesc mânia împotriva lor în mijlocul țării Egiptului.
9 Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, printre care ei erau, înaintea ochilor cărora m-am făcut cunoscut, scoțându-i din țara Egiptului.
10 Pentru aceea i-am făcut să iasă din țara Egiptului și i-am adus în pustie.
11 Și le-am dat statutele mele și le-am arătat judecățile mele, pe care dacă un om le împlinește, va trăi în ele.
12 Mai mult, le-am dat de asemenea sabatele mele, să fie un semn între mine și ei, ca să știe că eu sunt DOMNUL care îi sfințește.
13 Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva mea în pustie, nu au umblat în statutele mele și au disprețuit judecățile mele, pe care, dacă un om le împlinește, va trăi în ele; și au murdărit sabatele mele foarte mult; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor în pustie, pentru a-i mistui.
14 Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.
15 Totuși mi-am ridicat de asemenea mâna către ei în pustie, că nu îi voi duce în țara pe care le-am dat-o, în care curge lapte și miere, care este gloria tuturor țărilor;
16 Deoarece ei au disprețuit judecățile mele și nu au umblat în statutele mele, ci au murdărit sabatele mele, pentru că inima lor mergea după idolii lor.
17 Totuși ochiul meu i-a cruțat de la a-i nimici, nici nu i-am nimicit în pustie.
18 Ci am spus copiilor lor în pustie: Nu umblați în statutele părinților voștri, nici nu țineți judecățile lor, nici nu vă pângăriți cu idolii lor;
19 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru; umblați în statutele mele și păziți judecățile mele și împliniți-le;
20 Și sfințiți sabatele mele; iar ele vor fi un semn între mine și voi, ca să cunoașteți că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
21 Totuși copiii s-au răzvrătit împotriva mea; nu au umblat în statutele mele, nici nu au păzit judecățile mele pentru a le împlini, pe care, dacă un om le împlinește, va trăi în ele; ei au murdărit sabatele mele; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor, pentru a împlini mânia mea împotriva lor în pustie.
22 Totuși mi-am retras mâna și am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea ochilor păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.
23 Mi-am ridicat de asemenea mâna pentru ei în pustie, că îi voi împrăștia printre păgâni și îi voi risipi prin țări;
24 Pentru că nu au împlinit judecățile mele, ci au disprețuit statutele mele și au murdărit sabatele mele și ochii lor au fost după idolii părinților lor.
25 Și de asemenea eu, eu le-am dat statute care nu erau bune și judecăți prin care nu puteau să trăiască;
26 Și i-am murdărit în propriile lor daruri, în aceea că ei au făcut să treacă prin foc pe toți cei care deschid pântecele, ca să îi pustiesc ca ei să știe că eu sunt DOMNUL.
27 De aceea, fiu al omului, vorbește casei lui Israel și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Totuși în aceasta părinții voștri m-au blasfemiat, în aceea că fărădelege au făcut împotriva mea.
28 După ce i-am adus în țara, pentru care îmi ridicasem mâna că le-o voi da, au văzut fiecare deal înalt și toți copacii stufoși, și acolo au adus sacrificiile lor și acolo și-au prezentat provocarea darului lor; acolo de asemenea și-au pregătit aroma dulce și acolo și-au turnat darurile de băutură.
29 Atunci eu le-am spus: Ce este înălțimea la care mergeți? Și până în această zi i s-a pus numele Bama.
30 Pentru aceea spune casei lui Israel: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Sunteți voi murdăriți după felul părinților voștri? Și curviți după urâciunile lor?
31 Fiindcă atunci când aduceți darurile voastre, când treceți pe fiii voștri prin foc, vă murdăriți cu toți idolii voștri, până în această zi; iar eu să mă las întrebat de voi, casă a lui Israel? Precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, nu mă voi lăsa întrebat de voi.
32 Și nu veți spune ce vă vine în minte: Vom fi ca păgânii, ca familiile țărilor, pentru a servi lemnului și pietrei.
33 Precum eu trăiesc, spune DOMNUL Dumnezeu, într-adevăr cu o mână puternică și cu un braț întins și cu furie revărsată, voi conduce peste voi;
34 Și vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care sunteți împrăștiați, cu o mână puternică și cu un braț întins și cu furie revărsată.
35 Și vă voi aduce în pustia popoarelor și acolo mă voi judeca eu cu voi față în față.
36 Precum m-am judecat cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, astfel mă voi judeca și cu voi, spune Domnul DUMNEZEU.
37 Și vă voi face să treceți pe sub toiag și vă voi aduce în legătura legământului;
38 Și voi curăți dintre voi pe răzvrătiți și pe cei care calcă legea împotriva mea; îi voi scoate din țara în care ei locuiesc temporar și nu vor intra în țara lui Israel; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL.
39 Cât despre voi, casă a lui Israel, astfel spune Domnul DUMNEZEU: De acum înainte, dacă refuzați să îmi dați ascultare, atunci duceți-vă, serviți, fiecare, idolilor săi; dar nu mai murdăriți numele meu sfânt cu darurile voastre și cu idolii voștri.
40 Pentru că pe muntele meu cel sfânt, pe muntele înălțimii lui Israel, spune Domnul DUMNEZEU, acolo îmi va servi toată casa lui Israel, cu toții în țară; acolo îi voi accepta și acolo voi cere ofrandele voastre și primele roade ale darurilor voastre, cu toate lucrurile voastre sfinte.
41 Vă voi accepta cu aroma voastră dulce, când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați; și voi fi sfințit în voi înaintea păgânilor.
42 Și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL, când vă voi aduce în țara lui Israel, în țara pentru care mi-am ridicat mâna că o voi da părinților voștri.
43 Și acolo vă veți aminti de căile voastre și de toate facerile voastre cu care v-ați pângărit; și vă veți detesta înaintea ochilor voștri pentru toate relele voastre pe care le-ați făcut.
44 Și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL, după ce voi fi lucrat cu voi din cauza numelui meu, nu conform căilor voastre stricate, nici conform facerilor voastre corupte, casă a lui Israel, spune Domnul DUMNEZEU.
45 Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
46 Fiu al omului, îndreaptă-ți fața spre sud și picură cuvântul tău spre sud și profețește împotriva pădurii câmpiei de sud;
47 Și spune pădurii de sud: Ascultă cuvântul DOMNULUI: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, voi aprinde un foc în tine și va mistui fiecare copac verde în tine și fiecare copac uscat; flacăra învăpăiată, nu va fi stinsă și toate fețele de la sud până la nord vor fi arse în el.
48 Și toată făptura va vedea că eu, DOMNUL, am aprins-o; nu se va stinge.
49 Atunci am spus: Ah, Doamne DUMNEZEULE! Ei spun despre mine: Nu vorbește el în parabole?