10
1 Acum acestea sunt generaţiile fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet; şi li s-au născut fii după potop.
2 Fiii lui Iafet: Gomer şi Magog şi Madai şi Iavan şi Tubal şi Meşec şi Tiras.
3 Şi fiii lui Gomer: Aşchenaz şi Rifat şi Togarma.
4 Şi fiii lui Iavan: Elişa şi Tarsis, Chitim şi Dodanim.
5 Prin aceştia au fost împărţite insulele neamurilor în pământurile lor, fiecare după limba lui, după familiile lor, în naţiunile lor.
6 Şi fiii lui Ham: Cuş şi Miţraim şi Put şi Canaan.
7 Şi fiii lui Cuş: Seba şi Havila şi Sabta şi Raema şi Sabteca; şi fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
8 Şi Cuş a născut pe Nimrod, el a început să fie unul puternic pe pământ.
9 El era un vânător puternic înaintea DOMNULUI, de aceea s-a spus: Precum Nimrod, puternicul vânător înaintea DOMNULUI.
10 Şi începutul împărăţiei sale a fost Babel şi Erec şi Acad şi Calne, în ţara Şinar.
11 Din acea ţară a ieşit Aşur şi a zidit Ninive şi cetatea Rehobot şi Calah,
12 Şi Resen, între Ninive şi Calah; aceasta este o mare cetate.
13 Şi Miţraim a născut pe ludimi şi pe anamimi şi pe lehabimi şi pe naftuhimi,
14 Şi pe patrusimi şi pe casluhimi, (din care au venit filisteni) şi pe caftorimi.
15 Şi Canaan a născut pe Sidon, întâiul său născut, şi pe Het,
16 Şi pe iebusiţi şi pe amoriţi şi pe ghirgasiţi,
17 Şi pe hiviţi şi pe archiţi şi pe siniţi,
18 Şi pe arvadiţi şi pe ţemariţi şi pe hamatiţi şi după aceea familiile canaaniţilor au fost împrăştiate peste tot.
19 Şi graniţa canaaniţilor era de la Sidon, precum vii la Gherar, spre Gaza, cum mergi spre Sodoma şi Gomora şi Adma şi Zeboim, până la Leşa.
20 Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, în ţările lor şi în naţiunile lor.
21 Lui Sem, de asemenea, tatăl tuturor copiilor lui Eber, fratele lui Iafet, care este mai vârstnic, şi lui i s-au născut copii.
22 Copiii lui Sem: Elam şi Aşur şi Arpacşad şi Lud şi Aram.
23 Şi copiii lui Aram: Uţ şi Hul şi Gheter şi Maş.
24 Şi Arpacşad a născut pe Şelah şi Şelah a născut pe Eber.
25 Şi lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia a fost Peleg, pentru că în zilele lui a fost pământul împărţit, şi numele fratelui său a fost Ioctan.
26 Şi Ioctan a născut pe Almodad şi pe Şelef şi pe Haţarmavet şi pe Ierah,
27 Şi pe Hadoram şi pe Uzal şi pe Dicla,
28 Şi pe Obal şi pe Abimael şi pe Şeba,
29 Şi pe Ofir şi pe Havila şi pe Iobab, toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
30 Şi locuinţa lor era de la Meşa, aşa cum mergi spre Sefar, un munte spre est.
31 Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, în ţările lor, după naţiunile lor.
32 Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după generaţiile lor; în naţiunile lor şi prin aceştia au fost naţiunile împărţite pe pământ după potop.