8
Și DOMNUL i-a spus lui Iosua: Nu te teme, nici nu te descuraja; ia cu tine tot poporul de război și ridică-te și urcă-te la Ai; vezi, am dat în mâna ta pe împăratul din Ai și pe poporul său și cetatea sa și țara sa; Și vei face cetății Ai și împăratului său așa cum ai făcut Ierihonului și împăratului său; numai prada ei și vitele ei să le luați ca pradă pentru voi; pune o pândă împotriva cetății, în spatele ei. Și Iosua s-a ridicat împreună cu tot poporul de război, ca să se urce la Ai; și Iosua a ales treizeci de mii de bărbați puternici de valoare și i-a trimis noaptea. Și le-a poruncit, spunând: Iată, voi veți pândi împotriva cetății, în spatele cetății; nu vă depărtați prea mult de cetate și fiți gata toți. Și eu și tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate; și se va întâmpla, când vor ieși împotriva noastră, ca la început, vom fugi dinaintea lor, (Fiindcă ei vor ieși după noi) până îi vom atrage de la cetate; fiindcă vor spune: Ei fug dinaintea noastră, ca la început. De aceea vom fugi dinaintea lor. Atunci vă veți ridica de la pândă și veți lua cetatea, fiindcă DOMNUL Dumnezeul vostru o va da în mâna voastră. Și va fi, după ce veți lua cetatea, că o veți arde cu foc; să faceți după porunca DOMNULUI. Vedeți, v-am poruncit. Și Iosua i-a trimis; și ei s-au dus să stea la pândă și s-au așezat între Betel și Ai, la vest de Ai; dar Iosua a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului. 10 Și Iosua s-a sculat dis-de-dimineață și a numărat poporul și s-a urcat, el și bătrânii lui Israel, înaintea poporului, spre Ai. 11 Și tot poporul de război care era cu el s-a urcat și s-a apropiat și au venit înaintea cetății și au așezat tabăra la nord de Ai; și valea era între ei și Ai. 12 Și a luat cam cinci mii de oameni și i-a pus la pândă între Betel și Ai, în partea de vest a cetății. 13 Și după ce au așezat poporul, toată oștirea care era la nord de cetate și pe cei care pândeau în partea de vest a cetății, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii. 14 Și s-a întâmplat, când a văzut împăratul cetății Ai acest lucru, că oamenii din Ai s-au grăbit și s-au sculat devreme; și bărbații cetății au ieșit împotriva lui Israel la luptă, împăratul și tot poporul său, la un timp rânduit, înaintea câmpiei; dar el nu știa că erau în spatele cetății cei ce stăteau la pândă împotriva lui. 15 Și Iosua și tot Israelul s-au prefăcut că sunt bătuți înaintea lor și au fugit pe calea pustiului. 16 Și tot poporul care era în Ai a fost chemat să îi urmărească; și au urmărit pe Iosua și au fost atrași departe de cetate. 17 Și nu a rămas niciun om în Ai sau în Betel care să nu fi ieșit după Israel; și au lăsat cetatea deschisă și au urmărit pe Israel. 18 Și DOMNUL i-a spus lui Iosua: Întinde sulița care este în mâna ta spre Ai; fiindcă o voi da în mâna ta. Și Iosua a întins spre cetate sulița care era în mâna lui. 19 Și cei care stăteau la pândă s-au ridicat repede din locul lor și îndată ce și-a întins el mâna au alergat și au intrat în cetate și au luat-o și s-au grăbit și au pus foc cetății. 20 Și când bărbații din Ai s-au întors și au văzut, iată, fumul cetății se urca până la cer, și nu au avut putere să fugă pe o cale sau pe alta; și poporul care fugea spre pustiu s-a întors asupra urmăritorilor. 21 Și când Iosua și tot Israelul au văzut că aceia de la pândă au luat cetatea și că fumul cetății se urca, s-au întors și au ucis pe oamenii din Ai. 22 Și ceilalți au ieșit din cetate împotriva lor, astfel că ei erau în mijlocul lui Israel, unii dincoace și alții dincolo; și i-au bătut până nu au lăsat pe niciunul să rămână sau să scape. 23 Și au prins viu pe împăratul din Ai și l-au adus la Iosua. 24 Și s-a întâmplat, după ce a terminat Israel de ucis pe toți locuitorii din Ai, în câmp, în pustiu unde i-au urmărit și după ce toți au căzut prin ascuțișul sabiei până au fost nimiciți, că toți israeliții s-au întors la Ai și l-au lovit cu ascuțișul sabiei. 25 Și așa a fost, că toți cei ce au căzut în acea zi, deopotrivă bărbați și femei, au fost douăsprezece mii, toți oamenii din Ai. 26 Și Iosua nu și-a tras înapoi mâna pe care o întinse cu sulița, până când a nimicit în întregime pe toți locuitorii din Ai. 27 Israel a luat ca pradă pentru el numai vitele și prada acelei cetăți, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl poruncise lui Iosua. 28 Și Iosua a ars cetatea Ai și a făcut-o pentru totdeauna un morman, o dărâmătură până în această zi. 29 Și a spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai, până la apusul soarelui; și la apusul soarelui, Iosua a poruncit să fie coborât trupul lui mort de pe lemn și să fie aruncat la intrarea porții cetății și deasupra lui să fie ridicată o grămadă mare de pietre, care este până în această zi. 30 Atunci Iosua a zidit un altar DOMNULUI Dumnezeul lui Israel pe muntele Ebal, 31 După cum poruncise Moise, servitorul DOMNULUI, copiilor lui Israel, așa cum este scris în cartea legii lui Moise: un altar de pietre întregi, asupra cărora nimeni nu ridicase fierul; și au adus deasupra lui ofrande arse DOMNULUI și au sacrificat ofrande de pace. 32 Și a scris acolo, pe pietre, o copie a legii lui Moise, pe care el o scrisese în prezența copiilor lui Israel. 33 Și tot Israelul și bătrânii săi și ofițerii și judecătorii săi au stat de o parte și de alta a chivotului, înaintea preoților, leviților, care purtau chivotul legământului DOMNULUI, atât străinul cât și cel care s-a născut între ei; jumătate din ei în dreptul muntelui Garizim și jumătate în dreptul muntelui Ebal, așa cum mai înainte poruncise Moise, servitorul DOMNULUI, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel. 34 Și, după aceea, a citit toate cuvintele legii, binecuvântările și blestemele, conform cu toate cele scrise în cartea legii. 35 Nu a fost un cuvânt din tot ce poruncise Moise, pe care să nu îl fi citit Iosua înaintea întregii adunări a lui Israel și a femeilor și a copilașilor și a străinilor care umblau printe ei.