9
Și în ziua a douăzeci și patra a acestei luni copiii lui Israel s-au adunat cu postire și cu pânze de sac și cu țărână asupra lor. Și sămânța lui Israel s-a separat de toți străinii și au stat în picioare și au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. Și s-au ridicat pe locul lor și au citit în cartea legii DOMNULUI Dumnezeului lor, o a patra parte din zi; și o altă a patra parte au mărturisit și s-au închinat DOMNULUI Dumnezeului lor. Atunci au stat în picioare pe trepte, dintre leviți: Ieșua și Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani și au strigat cu o voce tare către DOMNUL Dumnezeul lor. Atunci leviții Ieșua și Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodiia, Șebania și Petahia au spus: Ridicați-vă în picioare și binecuvântați pe DOMNUL Dumnezeul vostru pentru totdeauna și întotdeauna; și binecuvântat să fie numele tău glorios, care este înălțat mai presus de orice binecuvântare și laudă. Tu, chiar tu, ești singur DOMN; tu ai făcut cerul, cerul cerurilor, cu toată oștirea lor, pământul și toate lucrurile care sunt pe el, mările și tot ce este în ele și tu le păstrezi pe toate; și oștirea cerului ți se închină ție. Tu ești DOMNUL Dumnezeu, care l-ai ales pe Avram și l-ai scos din Urul caldeilor, și i-ai dat numele Avraam; Și i-ai găsit inima credincioasă înaintea ta și ai făcut un legământ cu el că îi vei da țara canaaniților, a hitiților, a amoriților și a pereziților și a iebusiților și a ghirgasiților, că o vei da, spun eu, seminței sale și ți-ai împlinit cuvintele tale, pentru că ești drept; Și ai văzut necazul părinților noștri în Egipt și ai auzit strigătul lor la Marea Roșie; 10 Și ai arătat semne și minuni asupra lui Faraon și asupra tuturor servitorilor săi și asupra întregului popor al țării sale, pentru că ai cunoscut că s-au purtat cu mândrie împotriva lor. Astfel ți-ai făcut un nume, precum este în această zi. 11 Și ai despărțit marea înaintea lor, astfel ei au mers prin mijlocul mării pe uscat; și pe persecutorii lor i-ai aruncat în adâncuri, ca pe o piatră în ape puternice. 12 Mai mult, tu i-ai condus ziua printr-un stâlp de nor; și noaptea printr-un stâlp de foc, pentru a le da lumină pe calea pe care trebuiau să meargă. 13 Tu ai coborât de asemenea pe muntele Sinai și ai vorbit cu ei din cer, și le-ai dat judecăți drepte și legi adevărate, statute bune și porunci; 14 Și le-ai făcut cunoscut sabatul tău sfânt și le-ai poruncit prin mâna lui Moise, servitorul tău, precepte, statute și legi; 15 Și le-ai dat pâine din cer pentru foamea lor și ai scos apă pentru ei din stâncă, pentru setea lor și le-ai promis că vor intra să stăpânească țara pe care ai jurat că le-o vei da. 16 Dar ei și părinții noștri s-au purtat cu mândrie și și-au înțepenit gâturile și nu au dat ascultare poruncilor tale, 17 Și au refuzat să dea ascultare, nici nu și-au amintit de minunile tale pe care le-ai făcut printre ei; ci și-au înțepenit gâturile și în răzvrătirea lor au rânduit o căpetenie pentru a se întoarce la robia lor; dar tu ești un Dumnezeu gata să ierte, plin de har și milostiv, încet la mânie și de o mare bunătate, și nu i-ai părăsit. 18 Da, când și-au făcut un vițel turnat și au spus: Acesta este Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt și au făcut mari batjocuri; 19 Totuși, tu, în îndurările tale cele multe, nu i-ai părăsit în pustie; stâlpul de nor nu s-a depărtat de ei ziua, pentru a-i conduce pe cale; nici stâlpul de foc noaptea, pentru a le arăta lumină și calea pe care trebuiau să meargă. 20 Le-ai dat de asemenea duhul tău cel bun pentru a-i instrui, și nu le-ai oprit mana ta de la gura lor și le-ai dat apă pentru setea lor. 21 Da, patruzeci de ani i-ai hrănit în pustie; astfel încât nu le-a lipsit nimic; hainele lor nu s-au învechit și picioarele lor nu s-au umflat. 22 Mai mult, le-ai dat împărății și națiuni și i-ai împărțit în ținuturi; astfel, ei au stăpânit țara lui Sihon și țara împăratului Hesbonului și țara lui Og, împăratul Basanului. 23 Pe copiii lor de asemenea i-ai înmulțit ca stelele cerului și i-ai adus în țara pe care ai promis-o părinților lor, că vor intra să o stăpânească. 24 Astfel copiii au intrat și au stăpânit țara și tu ai supus înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și i-ai dat în mâinile lor, cu împărații lor și pe popoarele țării, ca să le poată face precum au voit. 25 Și ei au luat cetăți întărite și un pământ gras și au stăpânit case pline de toate bunătățile, fântâni săpate, vii și grădini de măslini și pomi roditori în abundență; astfel ei au mâncat și s-au săturat și s-au îngrășat și s-au desfătat în marea ta bunătate. 26 Totuși au fost neascultători și s-au răzvrătit împotriva ta și au aruncat legea ta în spatele lor și au ucis pe profeții tăi care au mărturisit împotriva lor pentru a-i întoarce la tine și au făcut mari batjocuri. 27 De aceea i-ai dat în mâna dușmanilor lor, care i-au chinuit; și în timpul tulburării lor, când au strigat către tine, tu i-ai auzit din cer; și conform cu îndurările tale cele multe le-ai dat salvatori, care i-au salvat din mâna dușmanilor lor. 28 Dar după ce au avut odihnă, din nou au făcut ce este rău înaintea ta; de aceea i-ai lăsat în mâna dușmanilor lor, astfel încât ei au avut stăpânire asupra lor; totuși când s-au întors și au strigat către tine, tu i-ai auzit din cer; și de multe ori i-ai eliberat conform îndurărilor tale; 29 Și ai mărturisit împotriva lor, ca să îi întorci înapoi la legea ta; totuși s-au purtat cu mândrie și nu au dat ascultare poruncilor tale, ci au păcătuit împotriva judecăților tale (pe care dacă un om le face, va trăi în ele); și și-au retras umărul și și-au înțepenit gâtul și au refuzat să asculte. 30 Totuși mulți ani i-ai răbdat și ai mărturisit împotriva lor prin duhul tău în profeții tăi; totuși ei au refuzat să își plece urechea; de aceea i-ai dat în mâna popoarelor țărilor. 31 Totuși de dragul marilor tale îndurări tu nu i-ai mistuit în întregime, nici nu i-ai părăsit, pentru că tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv. 32 De aceea acum, Dumnezeul nostru, marele, puternicul și înfricoșătorul Dumnezeu, care ții legământul și mila, să nu pară mic, înaintea ta, tot acest necaz, care a venit asupra noastră, asupra împăraților noștri, asupra prinților noștri și asupra preoților noștri și asupra profeților noștri și asupra părinților noștri și asupra întregului tău popor, din timpul împăraților Asiriei până în această zi. 33 Dar totuși tu ești just în tot ce a venit asupra noastră, pentru că tu ai lucrat drept, dar noi am lucrat cu stricăciune; 34 Nici împărații noștri, prinții noștri, preoții noștri, nici părinții noștri nu au ținut legea ta, nici nu au dat ascultare poruncilor tale și mărturiilor tale, cu care ai mărturisit împotriva lor. 35 Fiindcă ei nu ți-au servit în împărăția lor și în marea ta bunătate pe care le-ai dat-o și în țara cea întinsă și grasă pe care ai dat-o înaintea lor, nici nu s-au întors de la lucrările lor rele. 36 Iată, noi suntem servitori în această zi; și în țara pe care ai dat-o părinților noștri să mănânce rodul ei și bunătățile ei, iată, noi suntem servitori în ea; 37 Și aceasta dă mult venit împăraților pe care i-ai pus peste noi din cauza păcatelor noastre; de asemenea ei au stăpânire peste trupurile noastre și peste vitele noastre după plăcerea lor și noi suntem în mare strâmtorare. 38 Și pentru toate acestea noi facem un legământ statornic și îl scriem; și prinții noștri, leviții și preoții noștri îl sigilează.