31
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: Răzbună pe copiii lui Israel asupra madianiților; și după aceasta vei fi adunat la poporul tău. Și Moise a vorbit poporului, spunând: Înarmați-vă câțiva dintre voi pentru război și ei să meargă împotriva madianiților și să răzbune pe DOMNUL asupra lui Madian. Din fiecare trib, prin toate semințiile lui Israel, să trimiteți o mie la război. Astfel au fost aleși dintre miile lui Israel, o mie din fiecare trib, douăsprezece mii înarmați pentru război. Și Moise i-a trimis la război, o mie dintre fiecare trib, pe ei și pe Fineas, fiul preotului Eleazar, la război, cu uneltele sfinte și trâmbițele de sunat în mâna sa. Și s-au războit împotriva madianiților, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise; și au ucis toată partea bărbătească. Și au ucis pe împărații lui Madian, pe lângă restul celor uciși, adică pe Evi și pe Rechem și pe Țur și pe Hur și pe Reba, cinci împărați ai lui Madian, de asemenea l-au ucis cu sabia pe Balaam, fiul lui Beor. Și copiii lui Israel au luat captive pe toate femeile lui Madian și pe micuții lor; și au luat ca jaf toate vitele lor și toate turmele lor și toate bunurile lor. 10 Și au ars cu foc toate cetățile lor în care ei au locuit și toate cetățuile lor frumoase. 11 Și au luat tot jaful și toată prada, deopotrivă din oameni și din animale. 12 Și au adus captivii și prada și jaful la Moise și la preotul Eleazar și la adunarea copiilor lui Israel, la tabăra din câmpiile lui Moab, care sunt lângă Iordan aproape de Ierihon. 13 Și Moise și preotul Eleazar și toți prinții adunării, au ieșit să îi întâmpine în afara taberei. 14 Și Moise s-a înfuriat pe ofițerii oștirii, pe căpeteniile miilor și pe căpeteniile sutelor, care au venit de la bătălie. 15 Și Moise le-a spus: Ați lăsat toate femeile în viață? 16 Iată, acestea au făcut pe copiii lui Israel, prin sfatul lui Balaam, să facă fărădelege împotriva DOMNULUI în lucrarea lui Peor, și a fost o plagă în mijlocul adunării DOMNULUI. 17 De aceea, ucide acum pe fiecare dintre micuții lor de parte bărbătească și ucide fiecare femeie care a cunoscut bărbat, culcându-se cu el. 18 Dar toți copiii de parte femeiască, ce nu au cunoscut bărbat, culcându-se cu el, lăsați-i în viață pentru voi. 19 Și oricine a ucis vreo persoană și oricine a atins pe cineva ucis să locuiască șapte zile în afara taberei; purificați-vă deopotrivă voi și captivii voștri în ziua a treia și în ziua a șaptea. 20 Și purificați toate hainele voastre și tot ce este făcut din piei și tot lucrul din păr de capre și toate lucrurile făcute din lemn. 21 Și preotul Eleazar le-a spus bărbaților de război care au mers la bătălie: Aceasta este rânduiala legii pe care DOMNUL i-a poruncit-o lui Moise; 22 Doar aurul și argintul, arama, fierul, cositorul și plumbul, 23 Fiecare lucru care suportă focul, să îl treceți prin foc și va fi curat, cu toate acestea va fi purificat cu apa separării; și tot ce nu suportă focul să îl treceți prin apă. 24 Și să vă spălați hainele în ziua a șaptea și veți fi curați și după aceea să intrați în tabără. 25 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 26 Fă numărătoarea prăzii care a fost luată, deopotrivă dintre oameni și dintre animale, tu și preotul Eleazar, împreună cu mai marii părinți ai adunării, 27 Și împarte prada în două părți: între cei ce au dus războiul, care au ieșit la bătălie și între toată adunarea; 28 Și ridică o taxă DOMNULUI de la oamenii de război care au ieșit la luptă, un suflet din cinci sute, deopotrivă dintre oameni și dintre boi și dintre măgari și dintre oi; 29 Ia acesta din jumătatea lor și să îl dai preotului Eleazar, ca ofrandă ridicată pentru DOMNUL. 30 Și din jumătatea care este a copiilor lui Israel, să iei o porție de cincizeci, dintre oameni, dintre boi, dintre măgari și din turme, din toate felurile de vite și să le dai leviților, care au păstrat însărcinarea tabernacolului DOMNULUI. 31 Și Moise și preotul Eleazar au făcut precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise. 32 Și jaful, adică restul prăzii pe care oamenii de război o apucaseră, era șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi, 33 Și șaptezeci și două de mii de boi, 34 Și șaizeci și unu de mii de măgari, 35 Și treizeci și două de mii de persoane cu totul, femei care nu cunoscuseră bărbat, culcându-se cu el. 36 Și jumătatea, care era porția celor ce au ieșit să se războiască, era în număr de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi; 37 Și taxa DOMNULUI din oi a fost șase sute șaptezeci și cinci; 38 Și boii au fost treizeci și șase de mii; din care taxa DOMNULUI a fost șaptezeci și doi; 39 Și măgarii au fost treizeci de mii cinci sute; din care taxa DOMNULUI a fost șaizeci și unu. 40 Și numărul persoanelor a fost șaisprezece mii; din care taxa DOMNULUI a fost treizeci și două de persoane. 41 Și Moise a dat taxa DOMNULUI, care era ofranda ridicată pentru DOMNUL, preotului Eleazar, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise. 42 Și din jumătatea care era a copiilor lui Israel, pe care Moise a despărțit-o de la bărbații care s-au războit, 43 (Acum jumătatea ce aparținea adunării era de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, 44 Și treizeci și șase de mii de boi, 45 Și treizeci de mii cinci sute de măgari, 46 Și șaisprezece mii de persoane;) 47 Chiar din jumătatea care era a copiilor lui Israel, Moise a luat o porție de cincizeci, deopotrivă dintre oameni și dintre animale și le-a dat leviților, care au păstrat însărcinarea tabernacolului DOMNULUI; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise. 48 Și ofițerii care erau peste miile oștirii, căpeteniile miilor și căpeteniile sutelor, s-au apropiat de Moise, 49 Și i-au spus lui Moise: Servitorii tăi au făcut numărătoarea bărbaților de război care sunt sub porunca noastră și nu lipsește niciun bărbat dintre noi. 50 De aceea am adus un dar pentru DOMNUL, din ce a dobândit fiecare bărbat, din bijuterii de aur, lanțuri, brățări, inele, cercei și tăblițe, pentru a face ispășire pentru sufletele noastre înaintea DOMNULUI. 51 Și Moise și preotul Eleazar au luat aurul de la ei, toate bijuteriile lucrate. 52 Și tot aurul ofrandei pe care l-au oferit DOMNULUI, de la căpeteniile miilor și de la căpeteniile sutelor, a fost de șaisprezece mii șapte sute cincizeci de șekeli. 53 (Pentru că bărbații de război prădaseră, fiecare bărbat pentru el însuși.) 54 Și Moise și preotul Eleazar au luat aurul de la căpeteniile miilor și ai sutelor și l-au adus în tabernacolul întâlnirii, drept amintire pentru copiii lui Israel înaintea DOMNULUI.