11
O balanță înșelătoare este urâciune pentru DOMNUL, dar o greutate întreagă este desfătarea lui. Când vine mândria, atunci vine rușinea; dar cu cei umili este înțelepciunea. Integritatea celor drepți îi va călăuzi, dar perversitatea călcătorilor de lege îi va nimici. Averea nu folosește în ziua furiei, dar dreptatea eliberează de la moarte. Dreptatea celui desăvârșit îi va îndrepta calea, dar cel stricat va cădea prin propria lui stricăciune. Dreptatea celor integri îi va elibera, dar călcătorii de lege vor fi prinși în răutatea lor. Când un om stricat moare, așteptarea lui va pieri; și speranța celor nedrepți piere. Cel drept este eliberat din tulburare, iar în locul lui vine cel stricat. Un fățarnic nimicește pe aproapele său cu gura sa, dar prin cunoaștere cei drepți vor fi eliberați. 10 Când le merge bine celor drepți, cetatea se bucură, și când pier cei stricați, sunt strigăte. 11 Prin binecuvântarea celor integri este înălțată cetatea, dar prin gura celor stricați este doborâtă. 12 Cel lipsit de înțelepciune disprețuiește pe aproapele său, dar un om al înțelegerii tace. 13 Un bârfitor dezvăluie taine, dar cel al unui duh credincios ascunde lucrul. 14 Unde nu este sfat, poporul cade; dar în mulțimea sfătuitorilor este siguranță. 15 Cel care este garant pentru un străin, va suferi rău pentru aceasta; și cel ce urăște a fi garanție este în siguranță. 16 O femeie cu har păstrează onoarea, și cei puternici păstrează bogății. 17 Omul milos face bine sufletului său, dar cel crud își tulbură propria sa carne. 18 Cel stricat lucrează o lucrare înșelătoare, dar celui ce seamănă dreptate îi va veni o răsplată sigură. 19 Așa cum dreptatea tinde la viață, tot așa, cel ce urmărește răul îl urmărește pentru propria lui moarte. 20 Cei ai unei inimi perverse sunt urâciune pentru DOMNUL, dar cei integri în căile lor sunt desfătarea lui. 21 Deși sunt mână în mână, cei stricați nu vor fi nepedepsiți; dar sămânța celor drepți va fi eliberată. 22 Ca o bijuterie de aur în râtul unui porc, așa este o femeie frumoasă fără discernământ. 23 Dorința celor drepți nu este decât bună, dar așteptarea celor stricați este furie. 24 Este unul care împrăștie și totuși are mai mult; și este cel care păstrează mai mult decât este potrivit, dar tinde la sărăcie. 25 Sufletul darnic va fi îngrășat, și cel ce adapă va fi și el adăpat. 26 Pe cel ce oprește grânele, pe acela îl va blestema poporul; dar binecuvântare va fi peste capul celui ce le vinde. 27 Cel ce caută stăruitor binele procură favoare, dar cel ce caută ticăloșie, aceasta va veni peste el. 28 Cel ce se încrede în bogățiile lui va cădea, dar cel drept va înverzi ca o ramură. 29 Cel ce își tulbură casa va moșteni vânt; și nebunul va fi servitor al celui înțelept în inimă. 30 Rodul celui drept este un pom al vieții, și cel ce câștigă suflete este înțelept. 31 Iată, cel drept va fi recompensat pe pământ; cu atât mai mult cel stricat și cel păcătos.