4
Ascultați, copiilor, instruirea unui tată și dați atenție pentru a cunoaște înțelegerea. Nu părăsiți legea mea, pentru că eu vă dau doctrină bună. Pentru că eram fiul tatălui meu, plăpând și singurul iubit înaintea mamei mele. El, de asemenea, m-a învățat și mi-a spus: Să păstreze inima ta cuvintele mele, ține poruncile mele și vei trăi. Obține înțelepciune, obține înțelegere; nu uita, nici nu te abate de la cuvintele gurii mele. Nu o părăsi, și ea te va păstra; iubește-o, și ea te va păzi. Înțelepciunea este lucrul de căpătâi; de aceea, obține înțelepciune; și cu toate cele obținute, obține înțelegere. Înalț-o, și ea te va înălța; te va onora când o îmbrățișezi. Ea va da capului tău o podoabă de har, îți va aduce o coroană de glorie. 10 Ascultă, fiul meu, și primește spusele mele; și mulți vor fi anii vieții tale. 11 Te-am învățat despre calea înțelepciunii, te-am condus pe cărări drepte. 12 Când umbli, pașii tăi nu vor fi strâmtorați; și când alergi nu te vei poticni. 13 Ține strâns de instruire; nu o lăsa să plece; păzește-o, fiindcă ea este viața ta. 14 Nu intra în cărarea celor stricați și nu te duce pe calea celor răi. 15 Evit-o, nu trece nici măcar pe lângă ea, întoarce-te de la ea și treci mai departe. 16 Fiindcă ei nu dorm, fără să fi făcut vreo ticăloșie; și somnul le este luat dacă nu fac pe cineva să cadă. 17 Fiindcă ei mănâncă pâinea stricăciunii și beau vinul violenței. 18 Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită. 19 Calea celor stricați este ca întunericul; ei nu știu în ce se poticnesc. 20 Fiul meu, dă atenție cuvintelor mele; apleacă-ți urechea la spusele mele. 21 Să nu se depărteze de ochii tăi; păstrează-le în mijlocul inimii tale. 22 Fiindcă ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru toată carnea lor. 23 Păzește-ți inima cu toată silința, fiindcă din ea sunt ieșirile vieții. 24 Alungă de la tine o gură perversă și îndepărtează buze perverse de la tine. 25 Să privească ochii tăi înainte, iar pleoapele tale să privească drept în fața ta. 26 Cumpănește cărarea pașilor tăi și toate căile tale să fie întemeiate. 27 Nu te întoarce nici la dreapta nici la stânga; îndepărtează-ți piciorul de la rău.