9
Înțelepciunea și-a zidit casa, și-a dăltuit cele șapte coloane; Și-a înjunghiat animalele, și-a amestecat vinul, și-a pregătit și masa. Și-a trimis înainte servitoarele; ea strigă în locurile cele mai înalte ale cetății: Oricine este simplu, să se abată aici; și celui ce îi lipsește înțelegere îi spune: Vino, mănâncă din pâinea mea și bea din vinul pe care l-am amestecat. Părăsește pe nebuni și vei trăi; și mergi pe calea înțelegerii. Cel ce mustră un batjocoritor își aduce rușine; și cel ce ceartă un om stricat își aduce lui însuși o pată. Nu mustra un batjocoritor, ca nu cumva să te urască; ceartă un om înțelept și te va iubi. Dă învățătură unui om înțelept și el va fi tot mai înțelept; învață un om drept și el va crește în învățătură. 10 Teama de DOMNUL este începutul înțelepciunii, și cunoașterea celui sfânt este înțelegere. 11 Fiindcă prin mine zilele tale vor fi înmulțite și ani vor fi adăugați vieții tale. 12 Dacă ești înțelept, pentru tine însuți ești înțelept; dar dacă batjocorești, singur o vei purta. 13 O femeie nechibzuită este gălăgioasă; ea este proastă și nu știe nimic. 14 Fiindcă ea șade la ușa casei ei, pe un scaun, în locurile înalte ale cetății, 15 Ca să cheme trecători care merg drept pe căile lor; 16 Orice simplu, să se abată pe aici; și celui ce îi lipsește înțelegerea, îi spune: 17 Apele furate sunt dulci și pâinea mâncată în taină este plăcută. 18 Dar el nu știe că acolo sunt morții și oaspeții ei sunt în adâncurile iadului.