135
1 Lăudați pe DOMNUL. Lăudați numele DOMNULUI; lăudați-l servitori ai DOMNULUI.
2 Voi care stați în casa DOMNULUI, în curțile casei Dumnezeului nostru,
3 Lăudați pe DOMNUL, pentru că DOMNUL este bun; cântați laude numelui său, pentru că este plăcut.
4 Pentru că DOMNUL l-a ales pe Iacob pentru el însuși și Israelul pentru tezaurul lui deosebit.
5 Căci știu că DOMNUL este mare și că DOMNUL nostru este mai presus de toți dumnezeii.
6 Tot ce i-a plăcut DOMNULUI, aceea a făcut în cer și pe pământ, în mări și în toate locurile adânci.
7 El face aburii să se ridice de la marginile pământului; el face fulgere pentru ploaie; el aduce vântul din trezoreriile sale.
8 El care a lovit pe întâii născuți ai Egiptului, deopotrivă ai omului și ai vitei.
9 El care a trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule, asupra lui Faraon și asupra tuturor servitorilor lui.
10 El care a lovit națiuni mari și a ucis împărați puternici;
11 Pe Sihon, împăratul amoriților, și pe Og, împăratul Basanului, și toate împărățiile Canaanului,
12 Și a dat țara lor ca moștenire, o moștenire lui Israel, poporul său.
13 Numele tău, DOAMNE, dăinuiește pentru totdeauna; și amintirea ta, DOAMNE, din generație în generație.
14 Fiindcă DOMNUL va judeca poporul său și se va pocăi referitor la servitorii săi.
15 Idolii păgânilor sunt argint și aur, lucrarea mâinilor oamenilor.
16 Au guri, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu văd;
17 Au urechi, dar nu aud; nici nu este vreo suflare în gurile lor.
18 Cei ce îi fac sunt asemenea lor; așa este fiecare ce se încrede în ei.
19 Binecuvântați pe DOMNUL, casă a lui Israel; binecuvântați pe DOMNUL, casă a lui Aaron;
20 Binecuvântați pe DOMNUL, casă a lui Levi; voi, care vă temeți de DOMNUL, binecuvântați pe DOMNUL.
21 Binecuvântat fie din Sion DOMNUL, care locuiește la Ierusalim. Lăudați pe DOMNUL.