5
Și fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, (căci el a fost întâiul născut; dar, pentru că pângărise patul tatălui său, dreptul său de naștere a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel, iar genealogia nu trebuie socotită după dreptul de naștere. Căci Iuda a avut întâietate între frații săi și din el a venit mai marele conducător; dar dreptul de naștere a fost al lui Iosif); Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoc și Palu, Hețron și Carmi. Fiii lui Ioel: Șemaia, fiul său; Gog, fiul său; Șimei, fiul său; Mica, fiul său; Reaia, fiul său; Baal, fiul său; Beera, fiul său pe care Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, l-a dus captiv; el a fost prințul rubeniților. Și Ieiel și Zaharia, frații săi, după familiile lor, când genealogia generațiilor lor a fost socotită, au fost mai marii, Și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel, care a locuit în Aroer, chiar până la Nebo și Baal-Meon; Și spre est a locuit până la intrarea în pustiul de la râul Eufrat, deoarece vitele lor s-au înmulțit în țara Galaadului. 10 Și în zilele lui Saul ei au făcut război împotriva hagariților, care au căzut prin mâna lor; și au locuit în corturile lor prin toată țara de est a Galaadului. 11 Și copiii lui Gad au locuit vizavi de ei, în țara lui Basan până la Salca; 12 Ioel era mai marele și Șafam următorul și Iaenai și Șafat în Basan. 13 Și frații lor din casa părinților lor au fost: Mihail și Meșulam și Șeba și Iorai și Iaecan și Zia și Eber, șapte. 14 Aceștia sunt copiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Mihail, fiul lui Ieșișai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz; 15 Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, mai marele casei părinților lor. 16 Și au locuit în Galaad în Basan și în orașele ei și în toate împrejurimile Saronului, până la granițele lor. 17 Toți aceștia au fost socotiți după genealogii în zilele lui Iotam, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel. 18 Fiii lui Ruben și gadiții și jumătate din tribul lui Manase, dintre viteji, bărbați în stare să poarte scut și sabie și să tragă cu arcul și iscusiți la război, au fost patruzeci și patru de mii șapte sute șaizeci, care mergeau la război. 19 Și au făcut război cu hagariții, cu Ietur și Nafiș și Nodab. 20 Și au fost ajutați împotriva lor și hagariții au fost dați în mâna lor și toți cei care au fost cu ei, căci au strigat către Dumnezeu în bătălie și el s-a lăsat înduplecat de ei, deoarece și-au pus încrederea în el. 21 Și le-au luat vitele; dintre cămilele lor, cincizeci de mii; și dintre oi, două sute cincizeci de mii; și dintre măgari, două mii; și dintre bărbați, o sută de mii. 22 Fiindcă au căzut mulți uciși, deoarece războiul era de la Dumnezeu. Și au locuit în locurile lor până la captivitate. 23 Și copiii jumătății tribului lui Manase au locuit în țară, s-au înmulțit de la Basan până la Baal-Hermon și Senir și până la muntele Hermon. 24 Și aceștia erau capii casei părinților lor, chiar Efer și Ișei și Eliel și Azriel și Ieremia și Hodavia și Iahdiel, războinici viteji, bărbați faimoși și capi ai casei părinților lor. 25 Și au încălcat legea împotriva Dumnezeului părinților lor și au mers curvind după dumnezeii poporului țării, pe care Dumnezeu l-a nimicit înaintea lor. 26 Și Dumnezeul lui Israel a stârnit duhul lui Pul, împăratul Asiriei, și duhul lui Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, și i-a dus, chiar pe rubeniți și pe gadiți și jumătatea tribului lui Manase și i-a adus la Halah și la Habor și la Hara și la râul Gozan, până în această zi.