10
1 Și Samuel a luat un potir cu untdelemn și l-a turnat pe capul lui și l-a sărutat și i-a spus: Nu este din cauză că DOMNUL te-a uns să fii căpetenie peste moștenirea sa?
2 Când te vei fi depărtat de la mine astăzi, vei găsi doi bărbați la mormântul Rahelei, la granița lui Beniamin, la Țelțah; și ei îți vor spune: Măgărițele pe care ai mers să le cauți s-au găsit; și, iată, tatălui tău nu îi mai pasă de măgărițe și este îngrijorat pentru voi, spunând: Ce să fac pentru fiul meu?
3 Atunci să mergi înainte de acolo și să vii la câmpia Tabor și acolo te vor întâlni trei oameni urcându-se la Dumnezeu la Betel, unul ducând trei iezi și altul ducând trei pâini și altul ducând un burduf cu vin;
4 Și te vor saluta și îți vor da două pâini, pe care le vei primi din mâinile lor.
5 După aceea vei veni la dealul lui Dumnezeu, unde este garnizoana filistenilor; și se va întâmpla, când vei fi intrat acolo în cetate, că vei întâlni o ceată de profeți, coborând de la locul înalt cu un psalterion și o tamburină și un fluier și o harpă, înaintea lor, și ei vor profeți;
6 Și Duhul DOMNULUI va veni peste tine și vei profeți cu ei și vei fi transformat într-un alt om.
7 Și să fie astfel, atunci când aceste semne ți se vor întâmpla, fă cum ți se arată ocazia, pentru că Dumnezeu este cu tine.
8 Și să cobori înaintea mea la Ghilgal; și, iată, voi coborî la tine, ca să ofer ofrande arse și să sacrific sacrificii ale ofrandelor de pace. Șapte zile să rămâi, până voi veni la tine și îți voi arăta ce să faci.
9 Și a fost astfel, că atunci când s-a întors ca să plece de la Samuel, Dumnezeu i-a dat altă inimă; și toate aceste semne s-au întâmplat în acea zi.
10 Și când au ajuns acolo la deal, iată, l-a întâlnit o ceată de profeți; și Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el profețea printre ei.
11 Și s-a întâmplat, când toți cei care îl cunoscuseră mai înainte au văzut că, iată, el profețea printre profeți, că oamenii au spus unul către altul: Ce este aceasta ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiș? Este și Saul printre profeți?
12 Și unul din acel loc a răspuns și a zis: Dar cine este tatăl lor? De aceea a devenit un proverb: Este și Saul printre profeți?
13 Și, când a terminat de profețit, a ajuns la locul înalt.
14 Și unchiul lui Saul i-a spus lui și servitorului lui: Unde ați mers? Și el a spus: Să căutăm măgărițele; și când am văzut că nu erau nicăieri, am venit la Samuel.
15 Și unchiul lui Saul a zis: Spune-mi, te rog, ce v-a zis Samuel.
16 Și Saul i-a spus unchiului său: Ne-a zis pe față că măgărițele au fost găsite. Dar lucrul despre împărăție, despre care Samuel îi vorbise, nu i-a spus.
17 Și Samuel a chemat poporul la DOMNUL, la Mițpa;
18 Și a spus copiilor lui Israel: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Am scos pe Israel din Egipt și v-am eliberat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor și de cei care vă oprimau;
19 Și voi ați lepădat în această zi pe Dumnezeul vostru, care el însuși v-a salvat din toate nenorocirile și necazurile voastre și i-ați spus: Nu, ci pune un împărat peste noi. De aceea acum, prezentați-vă înaintea DOMNULUI după triburile voastre și după miile voastre.
20 Și după ce Samuel a apropiat toate triburile lui Israel, tribul lui Beniamin a fost luat.
21 După ce a apropiat tribul lui Beniamin după familiile lor, familia lui Matri a fost luată; și Saul, fiul lui Chiș, a fost luat, și după ce l-au căutat, el nu a putut fi găsit.
22 De aceea au întrebat pe DOMNUL mai departe, dacă omul ar mai trebui să vină acolo. Și DOMNUL a răspuns: Iată, s-a ascuns printre lucruri.
23 Și au alergat și l-au luat de acolo, și când a stat în mijlocul poporului, era mai înalt decât oricare din popor, de la umerii săi în sus.
24 Și Samuel a spus întregului popor: Vedeți pe cel pe care l-a ales DOMNUL, că nu este nimeni ca el în tot poporul? Și tot poporul a strigat și a spus: Trăiască împăratul.
25 Atunci Samuel a spus poporului felul împărăției și l-a scris într-o carte și a pus-o înaintea DOMNULUI. Și Samuel a dat drumul întregului popor, fiecărui om la casa lui.
26 Și Saul a mers de asemenea acasă la Ghibea; și a mers cu el o ceată de bărbați, ale căror inimi le atinsese Dumnezeu.
27 Dar copiii lui Belial au spus: Cum ne va salva acest om? Și l-au disprețuit și nu i-au adus daruri. Dar el a tăcut.