24
Și din nou mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Israel și el l-a mișcat pe David împotriva lor pentru a spune: Du-te, numără pe Israel și pe Iuda. Fiindcă împăratul i-a spus lui Ioab, căpetenia oștirii, care era cu el: Du-te acum prin toate triburile lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba și numărați poporul, ca să știu numărul poporului. Și Ioab a spus împăratului: Acum, DOMNUL Dumnezeul tău să adauge la popor, oricâți sunt ei, însutit și ochii domnului meu împăratul, să vadă aceasta; dar de ce domnul meu împăratul găsește plăcere în acest lucru? Totuși cuvântul împăratului a învins împotriva lui Ioab și împotriva căpeteniilor oștirii. Și Ioab și căpeteniile oștirii au ieșit din prezența împăratului pentru a număra pe poporul lui Israel. Și au trecut Iordanul și și-au înălțat corturile în Aroer, pe partea dreaptă a cetății care se găsește în mijlocul râului lui Gad și spre Iaezer; Atunci ei au venit la Galaad și la țara lui Tahtim-Hodși; și au venit la Dan-Iaan și împrejur la Sidon. Și au venit la întăritura Tirului și la toate cetățile hiviților și ale canaaniților; și au ieșit la sud de Iuda, la Beer-Șeba. Astfel, după ce au trecut prin toată țara, au venit la Ierusalim la sfârșitul a nouă luni și douăzeci de zile. Și Ioab a dat împăratului suma numărătorii poporului; și erau acolo în Israel opt sute de mii de bărbați viteji care scoteau sabia; și bărbații lui Iuda erau cinci sute de mii de bărbați. 10 Și lui David i-a bătut inima după ce a numărat poporul. Și David a spus DOMNULUI: Am păcătuit mult în ceea ce am făcut; și acum, te implor, DOAMNE, îndepărtează nelegiuirea servitorului tău, pentru că am lucrat foarte prostește. 11 Și atunci când David s-a trezit dimineața, cuvântul DOMNULUI a venit la profetul Gad, văzătorul lui David, spunând: 12 Du-te și spune lui David: Astfel spune DOMNUL: Îți ofer trei lucruri; alege-ți unul dintre ele, ca să ți-l fac. 13 Astfel Gad a venit la David și i-a istorisit și i-a spus: Să vină șapte ani de foamete la tine în țara ta? Sau să fugi trei luni dinaintea dușmanilor tăi, în timp ce ei te urmăresc? Sau să fie trei zile ciumă în țara ta? Acum sfătuiește-te și vezi ce răspuns să întorc celui care m-a trimis. 14 Și David i-a spus lui Gad: Eu sunt într-o mare strâmtorare; să cădem acum în mâna DOMNULUI, pentru că îndurările lui sunt mari; și nu mă lăsa să cad în mâna omului. 15 Astfel DOMNUL a trimis o ciumă peste Israel de dimineață până la timpul rânduit; și au murit din popor de la Dan până la Beer-Șeba șaptezeci de mii de bărbați. 16 Și când îngerul și-a întins mâna peste Ierusalim ca să îl distrugă, DOMNUL s-a pocăit de rău și a spus îngerului care nimicea poporul: Este destul; oprește-ți acum mâna. Și îngerul DOMNULUI era lângă aria lui Aravna iebusitul. 17 Și David a vorbit DOMNULUI când a văzut pe îngerul care lovea poporul și a spus: Iată, eu am păcătuit și am lucrat cu stricăciune; dar aceste oi, ce au făcut ele? Fie mâna ta, te rog, împotriva mea și împotriva casei tatălui meu. 18 Și Gad a venit în acea zi la David și i-a spus: Urcă, ridică un altar DOMNULUI în aria lui Aravna iebusitul. 19 Și David, după cuvântul lui Gad, s-a urcat precum DOMNUL poruncise. 20 Și Aravna a privit și l-a văzut pe împărat și pe servitorii lui venind spre el; și Aravna a ieșit și s-a plecat înaintea împăratului cu fața la pământ. 21 Și Aravna a spus: Pentru ce a venit domnul meu împăratul la servitorul său? Și David a spus: Pentru a cumpăra aria de la tine, ca să zidesc un altar DOMNULUI, ca plaga să fie oprită de la popor. 22 Și Aravna i-a spus lui David: Să ia și să ofere domnul meu împăratul ce i se pare bun; iată, aici sunt boi pentru sacrificiu ars și uneltele de vânturat și alte unelte ale boilor în loc de lemne. 23 Toate aceste lucruri, Aravna, ca un împărat, le-a dat împăratului. Și Aravna a spus împăratului: DOMNUL Dumnezeul tău să te primească. 24 Și împăratul i-a spus lui Aravna: Nu, ci într-adevăr o voi cumpăra de la tine cu un preț, pentru că nu voi oferi ofrande arse DOMNULUI Dumnezeul meu din ceea ce nu mă costă nimic. Astfel David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de șekeli de argint. 25 Și David a zidit acolo un altar DOMNULUI și a oferit ofrande arse și ofrande de pace. Astfel DOMNUL a fost implorat pentru țară și plaga a fost oprită de peste Israel.