2
Dar tu vorbește cele ce se cuvin doctrinei sănătoase: Ca bătrânii să fie cumpătați, onorabili, chibzuiți, sănătoși în credință, în dragoste creștină, în răbdare. În același fel, femeile bătrâne să fie în comportare cum se cuvine sfințeniei, nu acuzatoare false, nu dedate la mult vin, învățătoare ale lucrurilor bune, Pentru ca să învețe pe tinerele femei să fie sobre, să își iubească soții, să își iubească și copiii, Să fie discrete, caste, gospodine acasă, bune, ascultătoare de proprii lor soți, pentru ca astfel cuvântul lui Dumnezeu să nu fie blasfemiat. Pe cei tineri, în același fel, îndeamnă-i să aibă o minte cumpătată. În toate arătându-te un model pentru fapte bune; în doctrină, arătând incoruptibilitate, seriozitate, sinceritate, Vorbire sănătoasă ce nu poate fi condamnată, pentru ca cel dintre împotrivitori să fie rușinat, neavând nimic rău de spus despre voi. Îndeamnă robii să fie ascultători propriilor stăpâni și să le placă în toate, nicidecum contrazicând; 10 Nu furând, ci arătând toată buna credincioșie, pentru ca să înfrumusețeze doctrina lui Dumnezeu Salvatorul nostru în toate. 11 Fiindcă harul lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor, 12 Învățându-ne ca, negând neevlavia și poftele lumești, să trăim în cumpătare, în dreptate și în evlavie în această lume de acum. 13 Așteptând acea binecuvântată speranță și glorioasa arătare a marelui Dumnezeu și a Salvatorului nostru Isus Cristos. 14 Care s-a dat pe sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din toată nelegiuirea și să purifice pentru sine însuși un popor deosebit, zelos pentru fapte bune. 15 Acestea vorbește și îndeamnă și mustră cu toată autoritatea. Nu lăsa pe nimeni să te disprețuiască.